Hialinoscleroza arteriolei aferente (Nefroangioscleroza benigna) - HTA

Hialinoza - depunerea de hialin intra- si extracelular. Hialinul este un amestec de proteine plasmatice, cu structura omogena.
Hialinoza intracelulara. Exemple : in epiteliul tubilor contorti renali in sindromul nefrotic (globule de hialin in lizozomi), corpii Mallory (in hepatocitele din ciroza hepatica din etilismul cronic), corpii Russell (aglomerare de imunoglobuline transformate in reticulul endoplasmic al plasmocitelor in tumori sau inflamatii cronice).
Hialinoza extracelulara. Exemple : in trombii organizati conjunctiv, in cicatricea cheloida, in ovar (corpul albicans), boala membranelor hialine (pulmon), capsula splinei ("splina glasata" - postinflamator), in peretele arteriolelor (subendotelial).
Hialinoza arteriolelor, initial, este asimetrica, apoi masele de hialin se extind si la tunica medie, musculara.
Etiologie : HTA benigna, diabetul zaharat, varsta.

Hialinoscleroza arteriolei aferente nefroangioscleroza benigna


Hialinoscleroza arteriolei aferente (Nefroangioscleroza benigna) : Arteriole aferente cu perete ingrosat, hialinizat (eozinofil, omogen) si lumen ingustat, ca urmare a trecerii proteinelor plasmatice in peretele arteriolar, reducind irigarea glomerulului. Glomeruli cu diferite grade de fibroza/hialinizare, unii dintre ei transformati in globi de hialin, cu disparitia anselor capilare, nefunctionali. Acestia sunt mai mici decit glomerulii normali, iar tubii ce-i deservesc sunt atrofiati, fibrozati. Tubii glomerulilor restanti, functionali sunt dilatati si contin un material proteic eozinofil in lumen (cilindri hialini) si urina primara. (Hematoxilina-eozina, ob. x10).

Hialinoscleroza arteriolei aferente nefroangioscleroza benigna

Informatii suplimentare :


Ultima actualizare : 30.01.2009